Cele mai noi articole · Politică internațională

Bestia rănită

Pentru că a pierdut pe câmpul de bătaie și a înțeles că nu poate câștiga în luptă dreaptă, Rusia se comportă ca o bestie rănită. Comite cu insolență maximă, calculată să șocheze și să terorizeze, crime tot mai atroce.

În aceeași bani, terfelește, spurcă și profanează din ce în ce mai indecent, arogant și cinic armele de care se folosește spre a nimici Ucraina și a-i rupe din trup hălci de teritoriu cât mai mari.

Căci armele au onoarea lor. Rusia o profanează, cum profanează patriarhul kaghebist al Bisericii Ortodoxe ruse și religia și credința și tot ce le e sfânt credincioșilor ruși, ucraineni, creștini ortodocși sau de orice altă confesiune, rit, identitate și denominație.

Crime de război rusești tipice

Caracterul criminal și grosierul tupeu al sângerosului regim Putin s-a vădit și joi, 4 august, când artileria Moscovei s-a abătut, din nou, năprasnic, asupra unei stații a transportului în comun de la Toreț, din regiunea Donețk, în care niște civili, cu tot cu copiii lor, așteptau să se urce într-un autobuz.

S-a repetat, probabil deliberat, măcelul, voluntar și conștient comis, care a avut loc la începutul lui aprilie, în gara din Kramatorsk. Rușii au bombardat atunci, cu rachete balistice, o mulțume de oameni așteptând în inima infrastructurii civile a unui oraș; oameni care fugeau, în masă, din calea războiului.

Faptă mai oribilă, mai sinistră, mai atroce, mai vădit și odios criminală nu știu să poată fi. Zeci de oameni au fost atunci asasinați de rușii lui Putin, apărătorii dictatorii, protectorii asasinilor genocidari.

Nu mai puțin odioasă e crima de război și împotriva umanității a asasinării în masă a prizonierilor de război ucraineni deținuți de ruși, prin încălcarea normelor civilizate, la Olenivka.

Terorism rusesc: crima comisă din spatele scuturilor umane

Rusia comite imperturbabil astfel de crime. Mai nou, le-a lărgit aria. Acum săvârșește și crima de a se folosi de scuturi umane. Rușii au atacat Nikopolul cu 60 de rachete Grad, distrugând sau avariind zeci de case și provocând mari pagube materiale. Cu impunitate. Deoarece știu că apărătorii orașului nu pot riposta. Fiindcă invadatorii se folosesc de ocupata centrală nucleară ucraineană de la Zaporijjea spre a plasa trupele ucrainene între ciocan și nicovală. Dacă ripostează focului lansat asupra străzilor și caselor din zonă, pun în pericol centrala atomică din apropiere.

Dacă nu? Atunci sunt uciși sub bombele rusești civilii pe care armata ucraineană e chemată să-i apere. Practic, Rusia se ascunde în spatele acestor civili. Concomitent, șantajează și Vestul, care stă cu mâinile încrucișate, rămâne pasiv și se preface astfel în complice al Kremlinului, asistând impasibil la acest spectacol odios, deși ar putea pune piciorul în prag și soma Rusia să-și retragă imediat trupele din preajma celor șase reactoare nucleare.

Or, cinicul calcul al teroriștilor ruși de la Kremlin e simplu. Dacă Vestul n-are curajul să intervină, se va înspăimânta la gândul posibilei avarii a reactoarelor de la Zaporijjea. Ca atare, sunt șanse bune ca prin acest șantaj de tip nordcoreean sau iranian, occidentalii să fie intimidați într-atât, încât să-și reducă sensibil ajutorul militar acordat Ucrainei, lăsând Rusia lui Putin să-și continue fără opreliști crimele în masă, teroarea, genocidul.

Cine se comportă atât de josnic, cu asemenea ură, cu atâta sete de sânge, cu atare ferocitate și lașitate? Un barbar? Dar până și barbarii au reguli, norme, cinste și onoare. Sălbaticii din junglă?

Până și canibalii au curaj și un minim de rușine, de respect de sine, sau față de alții. Omoară ca să mănânce, dar nu asasinează în masă, din cruzime și vindictă. Nici nu se ascund în spatele unor copii, ca teroriștii palestinieni din Gaza și din sudul Libanului. Ca statul islamic. Și ca rușii lui Putin.

Impunitatea și Vestul

Se comportă astfel unii care, după cum afirma un sordid demagog cleptocrat, dacă sunt chestionați de ce-și săvârșesc repugnantele mizerii și incalificabilele netrebnicii, replică cinic și senin: ”pentru că putem”. Pentru că sunt la putere și se bucură de impunitate. Și în fond ce nu le-ar comite?

Nicio crimă de război din cele nenumărate comise de ruși în Ucraina încă n-a fost încă răzbunată. Nicio atrocitate n-a fost sancționată, nicio mârșăvie, infamie sau abominație n-a fost pedepsită de lumea civilizată. Iar sancțiunile, în loc să fie înăsprite zilnic, au rămas la un nivel cât se poate de suportabil pentru Putin. Bătută crunt, în război, de luptători mai buni, mai curajoși, cu moral ridicat și civilizați, rușii lui Putin au început, lași, să renunțe și la ultimul dram de omenie și de civilizație.

Înseamnă că trebuie să li se replice la fel? Nicidecum. ”Nu răspunde nebunului după nebunia lui pentru a nu te asemăna cu el. Dar răspunde nebunului și nebuniei lui pentru a nu-i da posibilitatea sa se creadă înțelept” ne învață Biblia. Or, Vestul încă n-a ripostat. Și nu-și onorează datoria de a reface ordinea mondială distrusă de barbaria și de agresiunea rusă. Ba îi lasă pe criminali să se defuleze în lege.

Ce-i drept, șeful NATO pare în fine să se fi deșteptat un pic. ”Pentru Europa, războiul din Ucraina e perioada cea mai periculoasă de la al Doilea Război Mondial încoace”, a spus Secretarul General al alianței, Stoltenberg. Liderul pa ctului defensiv occidental și-a înăsprit perceptibil tonul față de Rusia, fără să avertizeze însă Kremlinul să înceteze să se mai folosească de centrala nucleară de la Zaporijjea pentru a lansa atacuri asupora civililor ucraineni de la Nikopol.

NATO, a spus el la 4 august, ”are două misiuni; să susțină Ucraina în lupta împotriva invaziei și să prevină extinderea conflictului asupra statelor vecine. Dacă Rusia biruie în acest război, vor avea confirmarea că violența funcționează, Alte țări vecine ar putea urma”, a precizat el, reluând evidențe detaliate de luni și de ani de zile de avertismentele unor observatori ignorați și de el și de administrațiile americane până acum. Or, agresorii și criminalii nu se vor opri, dacă nu vor fi siliți.

Cine sunt asasinii ruși care trebuie opriți? Cei care apasă pe trăgaci. Toti comandanții lor. Și Putin. Împreună, compun bestia rănită care sfârtecă oameni voios. Indecenți, lipsiți de orice frână morală și de orice onoare sau rușine, asasinează de plăcere și varsă sânge nevinovat cu satisfacție cumplită, punând în pericol Europa și lumea întreagă.

Locul lor și al Rusiei lui Putin e pe lista entităților teroriste și totalitare care trebuie combătute ca extrem de cruda și de periculoasa bestie rănită din pădure. Până nu mai mișcă.

8 gânduri despre „Bestia rănită

  1. Esti formidabil, Petre drag, iti admir si-ti sustin 100% angajarea ta totala. Dar cand ai timp sa le faci pe toate? Te citim. Iti multumim.
    Viorel Iliescu

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s